Cautare rapida
  • Strada Libertatii Nr. 220, Apahida, jud. Cluj

Construcția unei ferme de păsări

Prima etapă în construcția unei ferme de păsări constă în găsirea unui teren adecvat. Acesta trebuie să se afle la anumită distanță de cea mai apropiată locuință și să aibă o suprafață suficient de mare pentru a oferi păsărilor spațiul necesar.

De aceste două condiții depinde în mare măsură obținerea avizelor necesare; după ce ai primit toate aprobările, poți începe construcția efectivă a fermei.

 

Adăposturile pentru păsări

Alegerea tipului potrivit de adăpost pentru păsări se face în funcție de regimul de creștere pentru care ai optat. Astfel, pentru o fermă de păsări în regim deschis sau semideschis e nevoie de cotețe amplasate într-o zonă care să ofere suficient spațiu de mișcare, în timp ce ferma în regim închis necesită doar adăposturi acoperite, de tip hală.

De asemenea, tipul de adăpost se alege ținând cont și de profilul fermei, întrucât păsările ouătoare au nevoie de spații special amenajate, în timp ce păsările crescute pentru carne pot fi ținute în boxe sau cuști. Pentru al doilea caz, ai nevoie de mai puțin spațiu, întrucât boxele sau cuștile pot fi supraetajate.

 

Hrănitorile

Când ai în grijă sute sau chiar mii de păsări, trebuie să te asiguri că fiecare beneficiază de cantitatea optimă de hrană. Chiar dacă aceasta este oferită în cantități suficiente, contează foarte mult și modul în care este repartizată astfel încât fiecare pasăre să se poată hrăni.

De asemenea, pentru a evita risipa, hrana trebuie administrată în recipiente speciale care să împiedice împrăștierea furajelor atunci când păsările se înghesuie în jurul lor. Este vorba despre hrănitorile pentru păsări care pot fi din plastic sau metal și pot avea formă liniară sau circulară.

Acestea asigură hrănirea optimă pentru toate păsările din fermă dacă, evident, sunt într-un număr suficient.

 

Adăpătorile

Păsările din fermă trebuie să aibă tot timpul la dispoziție apă proaspătă și curată, iar pentru ca aceasta să se păstreze așa, e nevoie de un alt tip de recipiente speciale. Acestea se numesc adăpători și constituie un alt echipament care trebuie inclus încă de la început în dotarea oricărei ferme.

Adăpătorile pentru păsări includ un recipient închis, din care apa se scurge treptat într-un vas atașat pentru ca păsările să o poată bea oricând au nevoie. Dacă apa ar fi pusă direct într-un vas descoperit nu s-ar păstra curată foarte mult timp, fiind contaminată cu dejecții și gunoaie.

Mai mult de atât, în cazul puilor foarte mici, există și riscul de înec, pentru că aceștia pot cădea foarte ușor peste marginea vasului.

 

Lămpile cu bec infraroșu

Dacă vrei să crești puii încă din primele lor zile de viață, trebuie să amenajezi pentru ei spații separate în care să fie ținuți timp de șase săptămâni. Aceste spații trebuie să beneficieze constant de o temperatură cuprinsă între 30 și 32 de grade C, precum și de iluminare asigurată 20 de ore pe zi.

Pentru a le crea puilor aceste condiții, adăposturile trebuie să fie dotate cu una sau mai multe lămpi cu bec infraroșu. Lumina infraroșie are un efect benefic asupra puilor, iar în același timp, lampa se folosește și pentru reglarea temperaturii.

Mai precis, atunci când puii au nevoie de mai multă căldură, lampa montată pe un dispozitiv reglabil poate fi coborâtă mai aproape de așternut, astfel încât lumina becului infraroșu să ridice temperatura până la pragul optim. De asemenea, dacă temperatura la nivelul așternutului este prea mare, lampa se ridică pentru a se diminua cantitatea de căldură generată.

 

Gard electric din plasă

În cazul în care ai optat pentru o fermă de creștere a păsărilor în regim deschis sau semideschis, trebuie să delimitezi zona în care acestea se pot mișca liber. Delimitarea se face prin împrejmuirea spațiului respectiv cu un gard; în cazul de față, cea mai eficientă soluție este gardul electric. Pentru ca păsările să nu poată trece dincolo de zona care le este destinată, dar și pentru a împiedica pătrunderea altor animale în perimetrul respectiv, împrejmuirea trebuie făcută cu plasă pentru gardul electric.

Aceasta este concepută special pentru păsări și alte animale micuțe care se pot strecura cu ușurință dincolo de gard dacă acesta ar fi realizat din fire sau benzi. Plasa pentru gardul electric are și avantajul că se poate monta și demonta cu ușurință, astfel că oricând poți să schimbi locul spațiului destinat păsărilor.

Plasa se prinde pe stâlpi și se conectează la un generator de impulsuri, devenind astfel conductor electric. Tensiunea generată de impulsurile electrice nu este foarte mare, așa că păsările și celelalte animale nu sunt expuse niciunui pericol la contactul cu gardul. Tot ceea ce vor simți va fi un mic disconfort care le va determina să stea departe de plasa care împrejmuiește perimetrul.

 

Desigur, lista nu se oprește aici, însă acestea sunt echipamentele esențiale pe care trebuie să le ai în vedere încă din faza de construcție a fermei.