Cautare rapida
  • Strada Libertatii Nr. 220, Apahida, jud. Cluj

Care sunt bovinele care dau cantități mari de lapte

creste vaci de lapte

Bovinele se numără printre primele rase de animale domesticite. Multe picturi rupestre redau scene în care astfel de animale sunt reprezentate. Cu timpul, rasele de vaci s-au diversificat, iar în prezent putem vorbi despre circa 800 de specii cunoscute în întreaga lume.

Folosite în special ca sursă de hrană, vacile furnizează carne și lapte.

Fermierii au constatat de-a lungul timpului că anumite rase dau cantități mai mari de lapte, în timp ce altele au o carne mai bună. Astfel, rasele de vaci se împart în două categorii principale: cele crescute pentru lapte și cele pentru carne.

Ambele sunt la fel de importante, însă în materialul de față vom acorda atenție raselor de vaci de lapte, făcând o prezentare a celor mai cunoscute dintre ele.

 

Holstein

Orice crescător cu experiență va menționa această rasă când vine vorba despre vaci de lapte, fiindcă este considerată cea mai productivă dintre ele.

Producția de lapte din femele românești este furnizată în principal de vacile din rasa Holstein.

Acestea au un ciclu de lactație de 305 zile pe an, perioadă în care dau între 8.000 și 10.000 de litri de lapte și chiar mai mult. Cu o astfel de producție orice fermă oricât de mică nu poate face față fără cel puțin un tanc de lapte și un aparat de muls profesional.

Rasa a început să fie cunoscută de la jumătatea secolului al XIX-lea, iar în prezent se estimează că în lume există peste 10 milioane de vaci Holstein.

Astfel, putem spune fără teama de a greși că această rasă este cea mai cunoscută și cea mai productivă din categoria vacilor de lapte.

Simmental

Originară din Elveția, această rasă este considerată de mulți ca fiind una dintre cele mai vechi din lume. Acesta este motivul pentru care stă la baza altor rase cunoscute, provenite din încrucișări.

Vacile Simmental pot fi cu ușurință recunoscute datorită unor caracteristici specifice. Astfel, colorația este albă cu pete roșiatice bine delimitate, iar picioarele sunt întotdeauna albe de la genunchi în jos. De asemenea, botul este roz iar capul este alb, cu un desen specific.

Productivitatea rasei este de peste 5.000 de litri de lapte pe an, un alt aspect foarte apreciat fiind fertilitatea, care se menține o perioadă mai lungă de timp. Din acest motiv, este folosită frecvent pentru ameliorarea altor rase și este răspândită peste tot în lume.

Jersey

Denumirea rasei vine de la insula cu același nume din Canalul Mânecii, acolo unde localnicii se ocupau în principal cu creșterea animalelor.

Se presupune că a apărut undeva la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de când datează o lege privind interzicerea importului de bovine pe insulă, în scopul dezvoltării rasei locale.

O caracteristică definitorie a vacilor din rasa Jersey este conținutul ridicat de grăsime din lapte.

Fermierii care au contribuit la dezvoltarea rasei s-au concentrat în mod special pe acest aspect încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, pe fondul cererii mari de unt venite din zona țărilor europene.

Prin urmare, era nevoie de un lapte gras și așa s-a ajuns ca vacile din rasa Jersey să aibă un lapte cu 5,5–6,0% grăsime, valoare confirmată de orice analizor de lapte.  În medie, un exemplar dă 4.500 de litri de lapte pe an, însă există și cazuri în care producția este chiar și de 10.000 de litri,

Angler

Originară din Germania, această rasă este principalul concurent pentru Jersey în ceea ce privește conținutul ridicat de grăsime din lapte.

Totuși, în acest caz vorbim despre o concentrație care rar depășește 5,5%. Producția medie poate depăși 5.000 de litri pe an, o caracteristică aparte a laptelui fiind gustul ușor dulceag, care îi conferă  o savoare plăcută.

Întâlnită preponderent în țările europene, rasa nu este pretențioasă și se adaptează ușor la condițiile de mediu.

Este folosită frecvent și în încrucișările cu speciile locale, ajutând astfel la ameliorarea raselor și la îmbunătățirea productivității.

Roșia daneză

Recunoașterea oficială a rasei a fost consfințită în 1878, în urma încrucișărilor repetate dintre rasele locale din Danemarca și exemplarele din rasa Angler și Shorthorn.

Astfel, a fost obținută o specie cu o culoare roșiatică a pielii, constituție robustă și un temperament vioi. Anual, vacile din această rasă dau între 6.500 și 7.000 de litri de lapte cu o concentrație de grăsime de 4,22%.

Exportate inițial în țările din Peninsula Scandinavă, exemplarele din rasa Roșia daneză au ajuns ulterior și în statele baltice, Republica Moldova, România și alte state europene. De asemenea, și în Statele Unite există ferme cu vaci din această rasă.

 

Pentru a exploata la maximum performanțele specifice fiecărei rase, este important ca animalelor să le fie asigurate toate condițiile necesare, încă de apariția vițeilor.

Acestea diferă de la o specie la alta, așa că orice fermier trebuie să cunoască foarte bine caracteristicile rasei. Hrana și factorii de mediu influențează în mod direct producția de lapte, prin urmare sunt primele elemente de care trebuie să ții cont în alegerea unei rase de vaci de lapte.

 

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/4MQtWCxUrYc