Cautare rapida
  • Strada Libertatii Nr. 220, Apahida, jud. Cluj

Creșterea caprelor: Sfaturi și recomandări

cresterea caprelor cu produse de la super farm land

În ultimii ani, creșterea caprelor s-a dovedit o activitate foarte profitabilă, datorită faptului că laptele acestora are mare căutare pe piață.

Laptele și produsele lactate provenite din fermele de capre au un conținut de grăsime scăzut, fiind astfel considerate mai sănătoase decât produsele similare obținute de la vaci sau oi.

Datorită acestui avantaj și a cererii în creștere, prețurile lactatelor de capră sunt mai mari, iar profitul se obține mai ușor. Nu același lucru se poate spune, însă în cazul cărnii de capră.

De aceea, este mult mai avantajos să creșteți caprele pentru lapte decât să le sacrificați pentru carne.

Ținând cont de acestea, am considerat că v-ar fi utile câteva sfaturi și recomandări referitoare la creșterea caprelor.

 

Începeți afacerea cu un efectiv mic de animale

O fermă de capre nu necesită o investiție inițială foarte mare, mai ales dacă aveți un teren pe care pot fi ridicate adăposturile și care poate fi folosit ca zonă de pășunat.

Ideal este să începeți cu puține capre, mai ales dacă nu sunteți foarte familiarizați cu creșterea acestora.

Efectivul poate fi sporit ușor, caprinele fiind animale care pot făta chiar și 3-4 iezi pe an.

Caprele pot fi lăsate să pască liber pe pășune, iar în scurt timp vor deveni foarte productive.

Un exemplar poate produce o cantitate de lapte care depășește de 10 ori sau chiar mai mult greutatea sa.

Ferma va deveni pe deplin profitabilă când se va depăși un efectiv de 150 de animale, însă ideal este ca numărul acestora să fie peste 300. Marile ferme pot ajunge la un efectiv maxim de 2.000 de capete.

Asigurați suficient spațiu în adăposturi

Spațiile pentru adăposturi se proiectează în funcție de numărul de animale, ținând cont că fiecare exemplar are nevoie de o anumită suprafață pentru a se putea mișca liber.

Mai exact, este vorba despre o suprafață de cel puțin doi metri pătrați și de un volum de circa 8 metri cubi pentru fiecare capră.

Dacă efectivul de animale numără mai puțin de 50 de capre, acestea pot fi ținute într-un singur spațiu, dimensionat corespunzător, pentru a se asigura suprafața de confort necesară.

În cazul fermelor mai mari, adăposturile se compartimentează în mai multe boxe în care să încapă câte 48-50 de animale.

Având în vedere aceste condiții, o fermă de 300 de capete ar trebui să dispună de o suprafață de circa 2.500 de metri pătrați, pe care vor fi amplasate și spațiile anexe.

Este important ca ferma și în special țarcurile de pășunat să fie împrejmuite cu gard electric, singurul capabil să împiedice caprele să nu depășească limitele exploatației.

Construiți toate dotările necesare

În primul rând, trebuie să țineți cont de faptul că o fermă de capre nu poate fi înființată într-o zonă locuită.

Există reglementări clare la nivel european care impun ca astfel de ferme să se afle la cel puțin 500 de metri de cea mai apropiată localitate.

În ceea ce privește dotările, acestea nu se rezumă doar la adăposturile de care am vorbit mai devreme, ci trebuie să includă și alte amenajări.

Astfel, caprele trebuie să aibă la dispoziție și un padoc în care să se poată mișca liber și să stea la soare, ideal fiind ca acesta să aibă o suprafață dublă față de cea a adăposturilor.

O fermă trebuie să mai includă și o sală de muls, spații pentru prelucrarea și depozitarea produselor lactate precum și un loc pentru depozitarea și pregătirea furajelor.

Animalele mai trebuie să aibă la dispoziție adăpătoare și unul sau mai multe țarcuri pentru pășunat, care să dispună și de umbrare, în cazul în care nu există umbră naturală.

De asemenea adăpostul trebuie să fie dotat și cu hrănitoare pentru furaje, deosebit de utile mai ales în perioada iernii.

Achiziționați femelele doar din țară

Caprele pot fi achiziționate de la crescătorii din țară, însă la fel de bine pot fi cumpărate și din străinătate.

S-a constatat, însă că femelele au anumite dificultăți în a se adapta condițiilor climatice, așa că achiziția lor din străinătate nu este o idee prea bună.

Ce-i drept, nu se întâmplă așa de fiecare dată, însă nu merită să riscați investiția, în condițiile în care și piața internă este suficient de ofertantă.

În schimb, masculii pot fi cumpărați fără grijă și din străinătate, pentru că aceștia se adaptează mai ușor noilor condiții.

Prețul animalelor variază în funcție de rasă și vârstă. Femelele pot fi achiziționate cu sume cuprinse între 300 și 500 de lei, iar cele gestante pot ajunge la 700 de lei. Masculii sunt, în general, mai scumpi însă diferența de preț nu este una foarte mare.

O fermă poate fi înființată cu un efectiv de cel puțin 30 de capre, iar pentru ca investiția să fie minimă puteți achiziționa iezi, care vor ajunge în scurt timp la maturitate.

 

Caprele au o durată de viață de 10-12 ani, iar în perioada fertilă pot făta de două ori pe an, fapt ce vă poate ajuta să creșteți efectivul de animale dar și să obțineți profit prin vânzarea iezilor.

Ținând cont și de cantitatea mare de lapte pe care o furnizează, investiția inițială se va amortiza în scurt timp, iar activitatea va deveni profitabilă, chiar și în cazul unei exploatații mici.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/capre-coarne-barb%c4%83-animale-ferm%c4%83-6470233/