Toulouse este cea mai cunoscută și mai răspândită rasă de gâște din Europa, iar în prezent se bucură de aceeași popularitate și în rândul crescătorilor români. Pentru gurmanzi, se cuvine făcută și precizarea că acestei rase i se datorează renumitul pate Foie Gras, obținut, așa cum se știe, din ficat gras de gâscă.
Din denumire, este ușor să ne dăm seama că atât rasa Toulouse cât și cunoscuta delicatesă își au originea în Franța, de unde s-au răspândit în întreaga lume.
Rasa a apărut ca urmare a dorinței crescătorilor francezi de a obține niște exemplare masive care să le furnizeze mai multă carne și în mod special un ficat cât mai gras. Baza genetică a rasei o reprezintă gâștele cenușii, din rândul cărora care au fost selectate cele mai bune exemplare care au fost supuse apoi unor încrucișări repetate.
Astfel, au apărut gâștele de Toulouse, despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează.
Cum recunoști o gâscă de Toulouse
Semnele distinctive cel mai ușor de observat sunt penajul de culoare gri și coada albă, ca și abdomenul. Gâștele de Toulouse impresionează de la prima vedere prin statura masivă și robustă, cele mai mari exemplare putând ajunge chiar la o greutate de 14-15 kilograme. În medie, exemplarele masculine au 11 kilograme, iar femelele 8-9 kilograme.
Pieptul și abdomenul sunt late, iar gâtul lung, drept și gros. Picioarele sunt scurte și distanțate, conferind gâștelor acel mers specific. O altă caracteristică ușor de remarcat este culoarea portocalie a ciocului și picioarelor.
Mai trebuie precizat că sunt foarte gălăgioase și reacționează în acest mod ori de câte ori sunt deranjate. Partea bună este că te poți baza pe ele să dea alarma, în cazul în care vreun intrus își face apariția în gospodărie.
Rasa este crescută în special pentru carne, iar cel mai important organ este ficatul despre care am amintit deja că reprezintă ingredientul principal pentru Foie Gras.
Cu ce se hrănesc gâștele de Toulouse
Păsările din această specie nu sunt foarte pretențioase la mâncare, hrănindu-se preponderent natural, cu iarbă. Au o slăbiciune deosebită pentru păpădie, însă consumă orice fel de verdeață, putând fi lăsate libere pe izlaz să-și facă „plinul”.
Pentru a le mai diversifica meniul, le poți oferi suplimentar fructe și legume tocate, dar și frunze de varză și salată verde.
Dacă îți dorești ca gâștele să ia mai rapid în greutate, trebuie să instalezi în curte niște hrănitori pentru păsări în care să le pui la dispoziție grăunțe și nutrețuri combinate.
Cu o hrană corespunzătoare, gâștele de Toulouse au un ritm de creștere foarte rapid, bobocii putând ajunge la greutatea de 6 kilograme în doar 10 săptămâni.
Ce condiții trebuie să le oferi
Deși nu le place să se agite foarte tare, gâștele de Toulouse preferă să aibă la dispoziție mult spațiu de mișcare. Este nevoie de circa 10 metri pătrați pentru fiecare exemplar pentru ca păsările să se simtă în largul lor și să nu fie stresate.
Curtea păsărilor trebuie să fie împrejmuită cu un gard din plasă pentru a le proteja de prădători, iar spațiul din interior necesită câteva amenajări speciale.
Se știe că gâștelor le place să se bălăcească, de aceea, amenajarea unui bazin sau a unui mic iaz este o condiție necesară. Totodată, gâștele trebuie să aibă permanent la dispoziție apă proaspătă de băut; în acest scop, spațiul va fi dotat cu una sau mai multe adăpători pentru păsări.
Păsările au nevoie și de un adăpost, iar un coteț încăpător este varianta cea mai potrivită. În interiorul acestuia, trebuie amenajat un culcuș din paie sau rumeguș care trebuie să fie permanent uscat pentru a asigura păsărilor confortul necesar.
Mai trebuie precizat că gâștele de Toulouse au picioarele sensibile și se pot răni ușor dacă pășesc pe suprafețe dure sau aspre. Din acest motiv, este recomandat ca spațiul pe care îl au la dispoziție să fie acoperit cu iarbă sau pământ. Dacă există și suprafețe placate cu lemn sau ciment, este de preferat ca acestea să fie protejate cu covorașe din materiale moi. Cele mai potrivite sunt covorașele din cauciuc, pentru că sunt rezistente, nu rețin umezeala și se curăță ușor.
Nu în ultimul rând, gâștele de Toulouse sunt predispuse unor boli generate de paraziți, care apar și se dezvoltă în penele acestora. Pentru a preveni aceste boli, adăpostul păsărilor trebuie să fie păstrat curat, iar ele trebuie să aibă permanent la dispoziție apă în care să se scalde.
Ca o concluzie, putem spune că avantajele acestei rase sunt reprezentate în principal de greutatea mare pe care o ating exemplarele adulte și ritmul rapid de creștere. La acestea, se adaugă calitatea deosebită a cărnii și în mod special a ficatului. Acesta este de dimensiuni mari și are multă grăsime, ceea ce îl face un ingredient ideal pentru cel mai delicios pateu din lume.
Prin urmare, prețul cărnii și ficatului de gâscă de Toulouse sunt pe măsura calității, făcând din creșterea acestei rase o afacere profitabilă.